Sufocant

Cand noaptea se lasa incet sufocandu-mi lumina,

Incep sa ma-nec in amar, caci mi-e neagra dorinta

Si mor in suspine ce dor, caci mi-e-n umbra vointa,

Ucisa fiind de un dor ce-mi spinteca inima.

Cu toata fiinta urand tot ce ma iubeste,

Strig cat pot de tare, nevrand sa mor ca un peste,

Zbatandu-ma eu pe uscat ca o pierzatoare,

Uitand ca am fost sau ca sunt doar o muritoare.

Si-alerg catre vise murite ce-si asteapta noaptea,

Sa-nvie, sa zboare, sa cante, sa fie iar vestea,

Sa fie-nceputul, sfarsitul, sa fie povestea,

Povestea nescrisa a umbrei ce sfasie soapta.

Ma-mpiedic de ganduri pierdute pe asfaltul gri,

Ganduri prea grele ce oamenii nu le pot duce,

Ganduri murdare ce visul nu-l pot aduce,

Sunt ganduri ce-omoara dorinta de a trai.

Si-ajung iar in mine, m-asez, respir, ma sufoc,

Ma pierd in oglinda din fata-mi, ma pierd iar in mine

Si in intunericul meu te caut pe tine,

Pe tine, lumina de soare, caldura de foc,

Dar noaptea-i prea grea si prea lunga sa te pot gasi,

Mai rece, mai neagra, mai moarta decat un mormant,

Patrunde incetul in mine ca si in pamant

Si luna e acum cenusa, nu mai pot privi.

Nu mai pot simti iubirea, nici ura, nici frica,

Ma doare-acum gandul ca suflul imi va fi strivit,

Ma doare ca totul in tacere va fi murit

Si-n ultima clipa eu nu voi mai rosti nimica.

Privesc spre oglinda din fata-mi, dar totu-i pustiu,

Astept un raspuns, o-ntrebare, o raza de soare

Ca sa ma trezesc din vis, astept o chemare,

Dar nimic din globul de sticla, nimic nu e viu.

Tot ce mi-a ramas azi in mine e un gand inchis.

E mort.Negrait ramane un scop neatins,

Devine o lacrima alba pe un rand nescris.

Eu sunt tot mai rece si-odata cu noaptea m-am stins.