Tac. tic tac

Tic tac tic
Culorile alearga, nu mi-e frig,
Secundele ma-ndeamna sa-mi deschid
Cuvintele si sa le-arunc in vid.

Tac tic tac
De fiecare gram eu ma dezbrac,
Imi las pe mal si haine si colac,
M-agat de vant, in valuri ma imbrac.

Tic tac tic
Culorile-s albastru infinit,
Un semicerc portocaliu plutind,
Triunghiuri albe-nalte falfaind.

Tac tic tac
Trei secunde si m-am eliberat
De tine, timp prea captivizant,
Locul tau nu-i in valuri ci-n asfalt.

Nici un tic
Doar fosnetul coamelor aiurind,
Doar glasul albului incercuind
Doi ochi si doua maini zambind.

Nici un tac
Doar pasarile visului inalt
Pe care azi cu dor ti le-am eliberat
Tie, suspin in iarna-nfrigurat.

Patine innorate

mi-a spus sa patinez
atat de indignata incat
mi-a fost rusine ca talpile mele
cu care apretam norii zi de zi
acum cunosteau doar o teorie
a avantului...
nu puteau sfarama gheata
cu mult inferioara lor
se crispau strangandu-se
ca doi pumni care se tem
sa nu-si piarda caldura.
caldura trebuia eliberata
altfel gheata
nu s-ar fi putut topi.

intelegandu-mi incremenirea
mi-a spus sa-mi deschid aripile
si-atunci, talpile mele,
crispate de ideea pierderii concretului
nespus de mult dorita realitate,
intimidate de zborul in sine
pe care il practicau fara retineri
in fiecare clipa lipsita de companie,
au inceput sa patineze
totusi, destul de sacadat
sub ochii ei...

i-am spus sa-si stinga pleoapele
si sa priveasca
prin firele de par aiurind
in dansuri haotice
si-atunci, eliberata de sub ochii ei,
cu aripile mi-am modelat patinele
in forma ideala
mi-am deschis talpile
mi-am luat avant
si-am inceput sa patinez
reveric, nebunatic, lunatic
cu aripile intinse
pe marginea norilor verzui.

Imi  place camera  ta cand e noapte. cand toate celelalte camere sunt cufundate in pustiu si doar a ta se lasa presata de efemeritatea norilor de fum ce ne fac sa plutim in infinitul ei halucinant de monoton uneori...

Imi  place camera ta cand stam atarnati cu capul in jos si ne holbam la tavanul  calcat in picioare de atatea aripi ce sa unduiesc acum in labarintul mintii noastre...

Imi place camera ta cand degetele mele mi se desprind si plutesc in ritm de vals spre dungile sosetelor tale apucandu-le brutal de urechi si pierzandu-se in dans pe scartaitul usii de la dulap ce li se pare armonios...

imi place camera ta cand e cald si palmele talpitor tale transpirate imi arunca hainele imbibate de inhibari pe toti peretii si dupaia radem in hohote de culorile decolorate de complexe ale tablourilor imbracate...

Imi place camera ta cand dupa ce am cotrobait prin toate sertarele, desi ai doar unul, tot nu gasesc nici un stilou si nici macar cerneala cu care sa-ti desenez pe frunte cum e cand imi place camera ta, pentru ca ne-am turnat-o pe toata in ochi si ochii nostri curg acum pe covor de o supradoza de cerneala si nici macar cerul albastru din chiuveta nu mai e albastru si tuturor albastrelelor din vaza palida le e rau...

Retusuri

Aş fi schimbat aerul din acea încăpere, poate şi unii oameni, aş fi dizolvat şi zidurile dintre noi, noi, toţi din acea încăpere, ziduri imaginare, dar totuşi atât de rigide, care se topesc pentru o secundă în zborul efemer al unui zâmbet, dar devin mult mai rigide după trei...secunde, pentru că totul e aparent, totul pare, prea puţine sunt. Aş fi vânat artificialul din fiecare dintre noi, pe unii chiar i-aş fi vânat pe de-a-ntregul pentru că sunt construiţi doar din artificial. Aş fi aprins unele culori prea pale, aş fi urlat din adâncul plămânilor şi al minţii doar ca să sparg acel zgomot din care înţelegi fiecare sunet dar nici unul nu grăieşte nimic real, aş fi urlat din adâncul plămânilor şi al minţii, dar aş fi avut grijă ca nici cel mai neînsemnat sunet să nu pară artificial, ci toate să fie! Să fie prea reale, să devină concrete, prea intense şi pătrunzătoare, ascuţite şi grave! Mi-aş fi vârât degetele pe gâtul minţii ca să vomit tot artificialul din mine, nu mai suportam nici măcar o tentă de fals, nu mă mai suportam pe mine. V-aş fi băut toate minciunile şi vorbele goale, toată ipocrizia şi satisfacţia răului, m-aş fi sacrificat pentru voi, pentru ca voi să plutiţi în armonie în acea încăpere abundent inundată de lumina soarelui viu.

Dar nu am schimbat nimic, nu am vânat, nu am aprins, nu am urlat, nu am vomitat şi nici măcar nu am băut, doar am stat şi am continuat să observ pentru că alesesem să rămân doar un spectator într-un decor artificial.

Daca esti

Daca esti, asteapta, asculta, priveste, gandeste, pandeste, asambleaza, modeleaza!

Daca esti aici, asteapta fapta, asculta gandul, priveste frumosul, gandeste clipa, pandeste obisnuinta, asambleaza fiinta, modeleaza uratul!

Daca esti aici, asteapta-te, asculta-ma, priveste-ne, gandeste-te, pandeste-ma, asambleza-ma, modeleaza-ne!

Daca esti aici, asteapta-te la orice fapta, asculta-mi gandul, priveste-ne frumosul, gandeste-te la urmatoarea clipa, pandeste-mi obisnuinta, asambleaza-mi fiinta, modeleza-ne uratul!

Zile necesare

Mai sunt si zile cand cutreier singura pe pereti, mai sunt si zile cand tic tac tic tac tic tac aud secundarul de cele mai multe ori ignorat, mai sunt si zile cand doborata de caldura mi se face frig si ma infasor in plapuma racoroasa si…citesc, mai sunt si zile cand ma mai apuca din cand in cand sa scriu ganduri deastea molatice, mai sunt si zile cand vine noaptea si pleoapele se preseaza una de alta pana cand tot ce ramane e respiratia profunda si secundarul, si mai sunt si zile cand maxilarul mi se deschide larg cam din doua in doua secunde in camera asta verde desi galbena de atata soare, si cu fiecare deschizatura inghit din ce in ce mai mult galben pana cand ramane doar un verde intunecat spre albastru, da, mai sunt si zile cand din prea multa moliciune a intregii mele fiinte nici macar muzica nu mai danseaza prin perdele, pe pereti, prin asternuturi si tot ce se aude sunt zgomotele prea firesti si monotone, si ele de cele mai multe ori ignorate, ale intregului imprejur, mai sunt si zile cand mintea mea saturata de planuri colorate, zburdalnice, ramane la aceeasi decizie inevitabila: nimic. , da… mai sunt si zile dinastea, desi rare totusi sunt. Zilele astea insiruite si interminabile ma dezorienteaza, ma intristeaza, dar zilele astea din cand in cand imi sunt mai mult decat necesare.

Picatura detasabila

Picatura cu picatura cu picatura…

Ma pierd in tine,

Devin o picatura,

Ma confound cu picaturile tale

Sau esti o picatura mai mare

Mi se pare…

Aripa ta involburata

Ma scuipa-n iarba sfaramata

Da-nisip

Mi-e frig.

M-ai respins

Pentru ca inca nu te-am atins.

Sunt o picatura incompleta,

M-ai aruncat ca sa cuprind o detasare permanenta

Nu pot!

Decat noaptea inot,

Imi sorb licoarea nocturna

Ce-mi raspandeste detasarea in fiecare pupila

Si cred ca acum am vreo 38 de pupile

Si la fiecare luna imi mai creste una, nu-i bine…

Nu-i bine pentru ca trebuie sa maresc doza de licoare

Si cu cat e mai multa licoare, cu atat ma doare soarele mai tare.

Si-alerg printre notele tale muzicale

Care sfarsesc in cheia sol, de ce tu canti mai tare?

Si-alerg si cant si strig,

Cu fiecare do talpile mi se deschid.

Si-alerg din ce in ce mai tare si-ncep sa zbor

Si-ncep din ce in ce mai mult se te ajung si te ador.

Aripa cu aripa, pupila cu pupila mi se dizolva toate inhibarile

Si tie-ti stau in gat, asteptand sa le vomiti in soare, toate dorurile.

Intalnesc alte talpi cu care-mi impleticesc firele de nisip

Si zburd cu ele pana cand intalnesc altele si le inchid si le deschid

Si tot asa talpi, fire, note muzicale, aripi, licoare,

Pana cand luna si stelele se consuma de tot

Si tot asa cantam, alergam, dansam, ne dizolvam in detasare

Pana cand soarele ne deschide un nou orizont.

Ma dezbrac de pijamalele goale,

Ma-mbrac cu pielea inhibata si ma duc la culcare

Ti-am spus ca…nu pot!

Ca numai noaptea pot sa inot

Pacat…

Aici nu e niciun copac

De care pot sa atarn

Cu picioarele in sus,

Cu capul greu penduland,

Prin nas si prin urechi, prin dinti

Sa-mi curga tot smaltul gandurilor, toate genele cuminti…

Unde, cum si cand, in gand…

Nu stiu ce sunt eu…

si incerc sa ma caut in verde,

in sunet, in mare, printre fire de nisip si raze de soare,

uneori in picurii de ploaie cazand

ce ma fac sa-mi simt pielea uitata din cand in cand,

in culoare, culori, si forme bizare,

uneori in spirale,

in zebrele de pe foi mazgalite-n arcuri de cerneala,

in lumini vagi, melancolic palpaitoare,

poate in banal,

in vise, in ireal,

in miresme imbietoare,

respingatoare,

in panze abstractizate,

in haine uzate….

Nu stiu cum sunt eu…

si incerc sa ma deslusesc in vorbele, gesturile lui,

in gandurile, ciudateniile ei,

sub pasii tuturor,

in miile de vietati de pe asfalt ce vor fi zdrobite de pasii tuturor,

in roua ierbii verdeeee,

in valurile inerte,

in palme transpirate,

in gusturi extravagante,

in detasarile esuate,

in epave aproape scufundate,

in fumuri nedeslusite si visele greu crapate,

in versurile destupate din degetele astupate

de mine innegrite, de mult tocite,

in sila acestor ganduri constipate

si fapte, decizii paralizate…

Nu stiu unde sunt eu…

desi ma gadila trecuturi, ma trag brutal inapoi,

ma gadila si visele aruncate, zburate-ntrun viitor indepartat,

anotimpurile,

mai degraba primavara energica,

anii, varstele incetosate,

doar zilele, clipele,

clipirile,

desi confuzile sunt create de accidentele dintre vise si amintiri, trecut, viitor,

aici, in prezentul iluzor….

nu stiu unde sunt.

Si ma tot intreb…

Cand, in ce ma voi gasi?

Cum, in ce ma voi deslusi?

Si oare unde, in ce timpuri voi fi?

Primavara

Albe petale

Imi ning a mea cale

Raze de soare

Imi aduc uitare

Frig si murire

Nu mai au traire

Cer prea senin

Vantul sufla lin

Albastra zare

Primavara-n floare

Aripi de fulg

Eu stiu doar sa fug

Libera pasare

Zboara si canta-ne

Cantec de dor

Pluteste pe-un nor

Cald nor usor

Totu-i trecator

Mic ghiocel

Vestitor de fel

Rosie lalea

Zi povestea ta

Galbena narcisa

Ti soarele-n priza

Roza zambila

Mireasma vesela

Mandru trandafir

Rupi al urii fir

Pura iubire

Primavara-i bucurie

Nedeslusit timp

Al meu anotimp

Albastra albastrea

Primavara mea

Pasi in delir

Cu ochi captivi si mintea-ncinsa,

Cu o ureche larg inchisa,

Din zece ganduri, noua schioape,

Din noua randuri, zece oarbe…

Alearga-ti talpile flamande,

Striveste-ti vorbele murinde,

Astupa-ti degetele-n palme,

Ineaca-ti glasul in timpane.

Emana furia prin toti porii,

Inghite zborul dintre norii

Ce iti pulseaza libertatea

Si iti ignora greutatea.

Usor pasind in agonie,

Pluteste lent in feerie,

Deschide-ti narile uscate,

Inspira stelele crapate.

Si-acum cu tot corpul pe Marte,

Creaza, desenaza soapte,

Cu unghile incovoiate,

Pe chipurile greu patate.

Minte de copil

Mult prea timida si confuza

M-arunc in ganduri complicate,

In mintea de copil deschisa

Creez desene animate.

Pictez lumea decolorata

Si zambete pe fete moarte,

Creez oameni de ciocolata

Ce au in suflet libertate,

Dar clipa este trecatoare

Si gandul este efemer,

Tresar speriata din visare

Si nimic nu mai e la fel.

Stau cu privirea la fereastra,

Un aer greu ma-nghesuie,

Confuzia inca m-apasa

Si frica ma injunghie.

Gandurile imi sangereaza

Si ochii-mi plang de-atata praf,

Toata fiinta mi-e prea treaza

Si suflul imi este prea grav.

Exagerat de sufocanta

E starea ce ma trage-n jos,

E mult prea grea si iritanta

In mintea de copil fricos.

Mult prea timida si confuza

Ma pierd in ganduri, la incurc,

In mintea de copil inchisa

E mult prea greu sa le descurc.

Mutilari

La umbra gri a foii de hartie

M-am asezat sa scriu o poezie

Si m-am desprins de o raza de soare

Caci mintea mi-era plina de culoare

Aveam nevoie de franturi inchise

Atomi de intuneric si de praf

De pietre grele si de lacrimi stinse

Si haos intr-un vis decolorat

Dar primavara-mi inflorea-n toti porii

Energic zambet imi forta toti nervii

Firele de par dansau in nestire

Pupilele se dilatau de fericire

Tanjeam dupa o toamna palida

Dupa o adiere de vant in trecut

Dupa o furtuna ce spulbera

Orice speranta vie de pe-un zambet mut

Dar totul in zadar pentru un verde crud

Capabil sa invie viata pe pamant

Si rauri de sperante hibernate-n zapezi

Vor izvori din stanci, trebuie doar sa vezi

Si eu vreau furia ce-mi va roade calmul

Mi-e mult prea sete de o ura grea

Imi doresc doar hidosul, plang frumosul

....................

Doar inapoi inaintand

Doar inapoi inaintand

Realizez cat de curand

Si cat de simplu se intampla,

Doar viitorul ne-asteapta dupa.

Doar inapoi inaintand

Aud trecutul cum ma striga

Si cat de greu e acel gand

Ce intensifica-a mea frica.

Doar inapoi inaintand

Simt cum ma injunghie vina

Si cat de trist e regretand

Sa vezi oameni cautand mila.

Doar inapoi inaintand

Vad speranta cum se zbate,

Cum suflate zac pe pamant,

Luptand intre viata si moarte.

Doar inapoi inaintand

In sila merg privind mizeria,

Ce acopera vrand, nevrand,

Orasul, mintea si tacerea...

Regret

Azi am omorat din nou iubirea

Caci n-am stiut sa recunosc tacerea,

Inca n-am invatat sa-nvat ce-i bine,

Timpul mi-a picurat doar rau in vine.

Tu stai si-asculti incalcit intre clipe,

Clipe ce parca nu mai vor sa treaca,

Clipe ce nu ti le-ai dorit vreodata,

Asculti fara-ntelegere a mea nesimtire.

Imi pare rau ca am uitat sa simt, nu mint!

Imi pare rau ca zambetul mi-e fals de-un timp...

In ochi nu te privesc, nu indraznesc.

Mi-e rusine de mine, nu vorbesc.

Ma-nec cu ale mele amare cuvinte

Si soarele de mine parca se ascunde.

As vrea sa ma-nghita pamantul cu tot cu cuvant,

As vrea sa mor uitandu-ma spre cer si lacrimand.

Noroi sub talpi si-n inima murdara,

Cenusa neagra in palme si-n gand,

Piper sarat pe buzele de ceara,

Pietre si stanci peste trup si mormant.

Tu esti durere si iubire laolalta,

Tu simti prea mult, nu merita-osteneala,

Noi toate-n jurul tau suntem o pata

Prea alba pe iubirea de cerneala.

Noi ti-am decolorat iubirea-albastra,

Noi am strivit sub talpi inima ta,

Iubirii tale, pasare maiastra,

I-am frant aripile de catifea.

Vama Veche

Ma doare cantecul in zorii zilei,

Iar rasaritul imi deschide rana,

Nisipul ce-a ramas pe fundul sticlei

Imi curge pana-n oase toata vara.

Privirea mi-e in valuri capturata

Si gandul mi-e un vis neintrerupt,

Auzul mi-a surzit de la o soapta

Ce s-a intors din timpuri de demult.

Tu, mare, spune-mi unde mi-ai dus suflul,

Sub care stanci mi l-ai lasat strivit?

Si-n care valuri mi-ai aruncat gandul

In care vanturi mi l-ai ratacit?

Tacerea mi-a crapat pana si dintii,

Ma doare pielea de atata dor,

Dar cine stie? Poate sunt si altii

Ce-asteapta muti sperand ca-i trecator...

Dar tu nu treci, doar pleci si te intorci,

Un dor, o amintire, o visare,

Toate-mi ingroapa fiinta in scoici,

Toate-mi ineaca pulsul intr-o mare.

Orice pas catre tine e-n zadar.

Te-ai risipit in nori, in soare si in noi.

Nici vara, rasaritul nici macar,

Nimic nu te-ar putea aduce inapoi.

Ai apus in sange si in lacrimi vii,

Ai murit, dar nu ai fost ingropata.

Stiu ca te-ai sfarsit, dar inc-astept sa-nvii,

Ingropata nu vei fi niciodata.

Te vom rascoli cu zeci de amintiri,

Ne vom intoarce copii ce-am fost odata,

Iti vom rasfoi milenii de clipiri,

Iti vom canta si-ti vom dansa ca niciodata.

Sufocant

Cand noaptea se lasa incet sufocandu-mi lumina,

Incep sa ma-nec in amar, caci mi-e neagra dorinta

Si mor in suspine ce dor, caci mi-e-n umbra vointa,

Ucisa fiind de un dor ce-mi spinteca inima.

Cu toata fiinta urand tot ce ma iubeste,

Strig cat pot de tare, nevrand sa mor ca un peste,

Zbatandu-ma eu pe uscat ca o pierzatoare,

Uitand ca am fost sau ca sunt doar o muritoare.

Si-alerg catre vise murite ce-si asteapta noaptea,

Sa-nvie, sa zboare, sa cante, sa fie iar vestea,

Sa fie-nceputul, sfarsitul, sa fie povestea,

Povestea nescrisa a umbrei ce sfasie soapta.

Ma-mpiedic de ganduri pierdute pe asfaltul gri,

Ganduri prea grele ce oamenii nu le pot duce,

Ganduri murdare ce visul nu-l pot aduce,

Sunt ganduri ce-omoara dorinta de a trai.

Si-ajung iar in mine, m-asez, respir, ma sufoc,

Ma pierd in oglinda din fata-mi, ma pierd iar in mine

Si in intunericul meu te caut pe tine,

Pe tine, lumina de soare, caldura de foc,

Dar noaptea-i prea grea si prea lunga sa te pot gasi,

Mai rece, mai neagra, mai moarta decat un mormant,

Patrunde incetul in mine ca si in pamant

Si luna e acum cenusa, nu mai pot privi.

Nu mai pot simti iubirea, nici ura, nici frica,

Ma doare-acum gandul ca suflul imi va fi strivit,

Ma doare ca totul in tacere va fi murit

Si-n ultima clipa eu nu voi mai rosti nimica.

Privesc spre oglinda din fata-mi, dar totu-i pustiu,

Astept un raspuns, o-ntrebare, o raza de soare

Ca sa ma trezesc din vis, astept o chemare,

Dar nimic din globul de sticla, nimic nu e viu.

Tot ce mi-a ramas azi in mine e un gand inchis.

E mort.Negrait ramane un scop neatins,

Devine o lacrima alba pe un rand nescris.

Eu sunt tot mai rece si-odata cu noaptea m-am stins.

Insomnia iasomiei

E-o noapte mult prea neagra pentru a visa,

E-un vis mult prea greu pentru a zbura,

E-un somn mult prea adanc pentru a-l ingropa,

E totul mult prea ciudat pentru a exista.

Dar iasomia insomniei imi otraveste visul

Si-n minte-mi injecteaza insomnie,

Ea nestiind incet,incet imi amorteste glasul

Si noaptea o picteaza purpurie.

Ea aripi albe, nesfarsite ii daruieste somnului

Pentru a se putea indeparta,

Dar lacrimi calde si uscate inunda coaja visului

Caci nu mai are cine il gusta.

Ceata ce imi deruteaza privirea

Este cearceaful obscur al noptii infinite,

Ce curand va ramane doar amintirea,

Ce-asteapta soarele diminetii aurite.

De necuprins

Chiar dacă praful de pe bănci l-am şters cu coatele-amândoi,

Chiar dacă paşii de pe străzi au fost şi-ai mei, au fost şi-ai tăi,

Chiar dac-acelaşi gând plăpând ne-arucă visele-n noroi,

Eu zac in iarbă rumegând, tu dai din aripi printre nori.

Acelaşi trup, acelaşi gând respir-acelaşi aer greu,

Acelaşi vânt, acelaşi cânt adie-n somnul tău şi-al meu,

Acelaşi soare ne-a-ncălzit, acelaşi foc din şemineu

Şi totuşi mile ne despart, eu nu sunt tu, tu nu eşti eu...

Printre frânturi de ireal ne-am risipit inconştient,

În transparenţa clipelor ne-am dizolvat subtil şi lent,

Printr-un prezent gri şi placid ne-am strecurat mult prea absent,

Dar eu sunt verde călător, tu un albastru incomplet.

Spune-mi atunci de ce să cred, de ce s-aştept, de ce să sper,

C-oricât aş vrea să te cuprind, tu rămâi doar un gând stingher,

Prea-ndepărtat si mult prea crud, mult prea pasiv, indiferent,

Prea multe nuanţe de trecut şi de viitor nicicând prezent....