E-o noapte mult prea neagra pentru a visa,
E-un vis mult prea greu pentru a zbura,
E-un somn mult prea adanc pentru a-l ingropa,
E totul mult prea ciudat pentru a exista.
Dar iasomia insomniei imi otraveste visul
Si-n minte-mi injecteaza insomnie,
Ea nestiind incet,incet imi amorteste glasul
Si noaptea o picteaza purpurie.
Ea aripi albe, nesfarsite ii daruieste somnului
Pentru a se putea indeparta,
Dar lacrimi calde si uscate inunda coaja visului
Caci nu mai are cine il gusta.
Ceata ce imi deruteaza privirea
Este cearceaful obscur al noptii infinite,
Ce curand va ramane doar amintirea,
Ce-asteapta soarele diminetii aurite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu