Aş fi schimbat aerul din acea încăpere, poate şi unii oameni, aş fi dizolvat şi zidurile dintre noi, noi, toţi din acea încăpere, ziduri imaginare, dar totuşi atât de rigide, care se topesc pentru o secundă în zborul efemer al unui zâmbet, dar devin mult mai rigide după trei...secunde, pentru că totul e aparent, totul pare, prea puţine sunt. Aş fi vânat artificialul din fiecare dintre noi, pe unii chiar i-aş fi vânat pe de-a-ntregul pentru că sunt construiţi doar din artificial. Aş fi aprins unele culori prea pale, aş fi urlat din adâncul plămânilor şi al minţii doar ca să sparg acel zgomot din care înţelegi fiecare sunet dar nici unul nu grăieşte nimic real, aş fi urlat din adâncul plămânilor şi al minţii, dar aş fi avut grijă ca nici cel mai neînsemnat sunet să nu pară artificial, ci toate să fie! Să fie prea reale, să devină concrete, prea intense şi pătrunzătoare, ascuţite şi grave! Mi-aş fi vârât degetele pe gâtul minţii ca să vomit tot artificialul din mine, nu mai suportam nici măcar o tentă de fals, nu mă mai suportam pe mine. V-aş fi băut toate minciunile şi vorbele goale, toată ipocrizia şi satisfacţia răului, m-aş fi sacrificat pentru voi, pentru ca voi să plutiţi în armonie în acea încăpere abundent inundată de lumina soarelui viu.
Dar nu am schimbat nimic, nu am vânat, nu am aprins, nu am urlat, nu am vomitat şi nici măcar nu am băut, doar am stat şi am continuat să observ pentru că alesesem să rămân doar un spectator într-un decor artificial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu