Chiar dacă praful de pe bănci l-am şters cu coatele-amândoi,
Chiar dacă paşii de pe străzi au fost şi-ai mei, au fost şi-ai tăi,
Chiar dac-acelaşi gând plăpând ne-arucă visele-n noroi,
Eu zac in iarbă rumegând, tu dai din aripi printre nori.
Acelaşi trup, acelaşi gând respir-acelaşi aer greu,
Acelaşi vânt, acelaşi cânt adie-n somnul tău şi-al meu,
Acelaşi soare ne-a-ncălzit, acelaşi foc din şemineu
Şi totuşi mile ne despart, eu nu sunt tu, tu nu eşti eu...
Printre frânturi de ireal ne-am risipit inconştient,
În transparenţa clipelor ne-am dizolvat subtil şi lent,
Printr-un prezent gri şi placid ne-am strecurat mult prea absent,
Dar eu sunt verde călător, tu un albastru incomplet.
Spune-mi atunci de ce să cred, de ce s-aştept, de ce să sper,
C-oricât aş vrea să te cuprind, tu rămâi doar un gând stingher,
Prea-ndepărtat si mult prea crud, mult prea pasiv, indiferent,
Prea multe nuanţe de trecut şi de viitor nicicând prezent....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu