joi, 29 august 2013

Ca si cum nimic

Ma simt ca si cum am plecat pana la Ploiesti
doar ca sa-mi tai unghiile
cand eu, de fapt
nici macar n-am unghii.

E ca si cum as sta toata ziua pe fereastra
sa privesc zborul pasarilor calatoare,
in timp ce ele
zac in farfurii printre firmituri.

Exact la fel cum as inota intr-un lac
in cea mai secetoasa vara de pe Pamant
si as incerca sa zaresc fundul
printre firele de praf

Ar fi acelasi sentiment daca as pleca sa alerg pe camp
si dupa al doilea pas
m-as ineca intr-o mare
murdara de raze de soare.

Ma simt ca si cum m-as urca intr-un copac
si-n timp ce ma catar sa-mi dau seama
ca zgarii cu unghiile pe care nu le am
doar radacini uscate

Exact ca intr-un cosmar
cand vreau sa urlu de spaima
si tot ce iese la suprafata
sunt doar soapte moi.

Exact ca intr-un cosmar
cand vreau sa alerg tinandu-mi respiratia
si tot ce mi se-ntampla
sunt doar pasi repetati de prea multe ori.

Ar fi acelasi sentiment daca as inchide ochii
si imaginea din fata mea
s-ar contura mult mai clar
in intuneric.

Cum ar fi sa-mi numar degetele de la maini
si cand ajung la al optelea
sa observ incremenita
ca eu nici macar nu am inceput sa numar.

Un comentariu: